Sorghum ID, un partener implicat

 

Din momentul în care Cirad (Centrul de Cooperare Internațională pentru Cercetări Agronomice axate pe Dezvoltare) a anunțat organizarea în Franța a celei de-a doua conferințe mondiale a sorgului, asociația Sorghum ID a decis să li se alăture organizatorilor acesteia. Pe lângă punerea în legătură cu membrii ei și participarea în spațiul expozițional, asociația Sorghum ID – reprezentată de Valérie Brochet – a asigurat patru puncte-cheie ale programului.

Sorghum ID – o asociație axată pe dezvoltarea sectorului european al sorgului

Sorghum ID este o asociație înființată în 2017, după succesul primului congres european al sorgului (desfășurat la București, în 2016). În cadrul conferinței de anul acesta, Valérie Brochet, reprezentanta asociației, a prezentat obiectivele și activitățile aceste asociații, precum și specificul și perspectivele piețelor europene. «Obiectivul nostru principal este acela de a promova și dezvolta producția și genetica sorgului în Europa», a precizat ea. În acest scop, Sorghum ID desfășoară acțiuni de structurare a sectorului sorgului la nivel european, de la sămânță, până la crescătorul de animale sau la procesator. De asemenea, organizația derulează acțiuni de promovare care pun în valoare sorgul sub diferite unghiuri.
·      Beneficiile concrete ale culturii
·      Debușeele de utilizare alimentară și non-alimentară
·      Genetica europeană
·      Producția europeană de semințe
·      Practicile agronomice menite să consolideze competența agricultorilor în materie de producție

«În Europa, sorgul are numeroase avantaje, cum ar fi existența unor hibrizi foarte bine adaptați climei europene și riscurilor legate de modificările climatice. De asemenea, el permite folosirea unor practici de cultură ușor de gestionat, are piețe de desfacere polivalente – cu perspective importante, mai ales în consumul uman, datorită lipsei glutenului și caracteristicilor lui dietetice», a reamintit Valérie Brochet. «Aceste avantaje diferite oferă perspective importante pentru amelioratori, agricultori, procesatori şi clienţi. Principalele provocări constau în atingerea unei mase critice şi creşterea investiţiilor în cercetare-dezvoltare, care să genereze o ofertă largă de produse. Numai așa vom putea să venim în întâmpinarea cererii dinamice care caracterizează diversele piețe de desfacere ale sorgului».

În prezent, în Europa, cultura sorgului variază între 500 000 și 560 000 ha/an (producție de boabe și siloz).

Descărcați prezentarea, aici.

Continuați?

Deveniți membru al organizației Sorghum ID!

Private: Sorghum ID este și pe Facebook