Întâlniri cu producătorii de sorg

 


Bulgaria, România, Turcia, Franța. În ultimele luni, echipele Sorghum ID s-au deplasat în teren pentru a discuta despre tehnologia de producție a sorgului și avantajele pe care le prezintă acesta pentru exploatațiile agricole. Prilej important de a cunoaște și înțelege mai bine posibilitățile și obstacolele pe care le prezintă această cultură.

Dialogul direct cu producătorii, de «zilele recoltei», la târgurile agricole sau în timpul vizitelor pe teren constituie cea mai bună metodă de a stabili ce anume motivează sau frânează dezvoltarea sorgului în exploatațiile agricole din Europa”, spune Martin Gomez, responsabil cu acțiunile de promovare, din cadrul Federației Naționale a Producției de Semințe de Porumb și Sorg, implicat direct în conceperea programelor de promovare a sorgului în Europa. Martin Gomez ne-a vorbit despre principalele concluzii trase în urma acestor întâlniri.
Bulgaria, Romania: agricultori motivați, care așteaptă apariția unor piețe de desfacere

Cu ocazia «zilelor recoltei» organizate la Dobrici (Bulgaria), între 25 și 27 iulie, și a salonului agricol FarmConect, de la Slobozia (România), care a avut loc între 31 august și 3 septembrie, numeroși agricultori și-au exprimat interesul pentru cultura sorgului. Mulți dintre ei cunosc deja această plantă, pentru că ei înșiși au cultivat-o, sau i-au văzut pe părinții lor cultivând-o, în tinerețea lor. Agricultorii sunt de părere că au capacitatea și dotarea tehnică necesare pentru a cultiva sorg în exploatațiile lor. Ei consideră că exploatațiile lor dețin condițiile pedoclimatice adecvate pentru această cultură și că rusticitatea acesteia (și mai ales consumul ei scăzut de inputuri) este un avantaj. Acești producători sunt, așadar, deschiși ideii de a cultiva sorg”, spune Martin Gomez, care adaugă, totodată, că „totuși, sunt prudenți, chiar reticenți, dat fiind faptul că în momentul de față, sorgul nu are foarte multe piețe de desfacere”. Analiza sectorului, realizată cu ocazia acestor evenimente, a scos în evidență, deci, faptul că segmentul din aval este o axă de lucru decisivă în dezvoltarea sorgului din aceste țări.

„Field Days” la Dobrici, Bulgaria

 

Turcia: agricultorii, ambasadorii sorgului

Este al treilea an de când participăm la «zilele recoltei» din Tekirdag”, spune Martin Gomez, „și e foarte plăcut să revezi agricultori pe care i-ai întâlnit în anii precedenți, și să constați cum se dezvoltă această cultură”. În general, Martin a constatat că aici, agricultorii care au decis să cultive această plantă au avut producții reușite și o cultivă în continuare. „La standul nostru am văzut chiar producători care au cultivat deja sorg în exploatațiile lor, și care le dădeau sfaturi altor producători interesați să-l cultive! Oamenii vin să-și împărtășească experiența cu colegii lor și cu noi! E foarte interesant.” În prezent, sorgul cultivat în Turcia este, în mare parte, consumat direct în exploatațiile cultivatoare, ca furaj. Ar fi util ca sectoarele din aval să se dezvolte, pentru ca această plantă să aibă și alte debușee.

„Field Days” la Tekirdag, Turcia

 

Franța: deplasare de studiu pentru liderii de opinie din sectorul agricol

Deplasarea de studiu care a avut loc în Franța între 25 și 29 septembrie, la inițiativa Federației Naționale a Producției de Semințe de Porumb și Sorg a reunit circa douăzeci de lideri de opinie din domeniul agricol din Italia, Spania, Franța, România și Bulgaria. „Această deplasare a adus în prim-plan sectorul francez de multiplicare a semințelor de porumb, precum și diversele avantaje ale culturilor de porumb și sorg”, precizează Martin Gomez. Grupul a vizitat situri de producție de semințe aparținând unor societăți producătoare de semințe, membre ale Federației Naționale a Producției de Semințe de Porumb și Sorg, sediile unor sindicate de agricultori multiplicatori și cooperative specializate în producția de semințe, precum și stațiunea experimentală a Institutului ARVALIS – organism de specialitate, axat pe sectorul vegetal, la sediul acesteia din Ouzouère-le-Marché. În urma deplasării, în presa europeană au fost publicate numeroase articole.

 

Acoperire de presă :

Profitul Agricol Romania Nr37 (în română)

Profitul Agricol Romania Nr38 (în română)

Pezzo su Terra e Vita (în italiană)

Pezzo su Informatore Agrario (în italiană)

Corriere agricolo (în italiană)

Todomaiz.com (în spaniolă)

Todomaiz.com (în spaniolă)

Interempresas.net (în spaniolă)

Programme de la conférence (în franceză)